La 15 februarie în incinta
Colegiului Politehnic s-a desfășurat Olimpiada Zonală la următoarele discipline
de studii: Matematica, Fizica, Informatica și Limba și literatura rusă. Cei 103
participanți din anul I, II și III ai celor 14 colegii din Zona de Nord au luat
loc în auditoriile instituției noastre bine amenajate și cu ușile deschise
pentru elevii dotați.
În comisiile de alcătuire a
subiectelor, precum și în cele de verificare a lucrărilor au fost atrași
profesori deținători de grade științifice, profesori de la Universitatea de
Stat „A. Russo” și din cadrul Ministerului Educației (la Matematică).
În rezultatul verificării
lucrărilor s-a constatat că elevii din cele 6 colegii ale orașului Bălți, 3 ale
orașului Soroca, elevii din Rîșcani, Țaul, Brătușeni au demonstrat cunoștințe
vaste și un grad înalt de abilitate la obiectul ales.
Au primit diplome și mențiuni 47
de elevi. Performanțe deosebite, ocupînd locul I, au obținut elevii Colegiului
Politehnic, Colegiului de Medicină și Colegiului Agroindustrial din or.
Rîșcani.